N-am mai scris nimic de mult. Prea mult. Defapt nici ce fac acum nu se poate incadra in categoria "articol". E mai mult o scuza. O scuza si o justificare. Nu am mai scris pentru ca nu am mai prea avut timp sau pentru ca nu am gasit nimic interesant de scris. Nu are rost sa aberez despre parul profesoarelor(dupa cum mi-a fost sugerat) doar ca sa maresc numarul de postari.
In accelasi ton as vrea sa va rog cand cititi un articol(sau chiar daca l-ati citit mai de mult) sa lasati un comment. NU vreau sa imi creasca cine stie ce bara (vezi hi5), vreau doar o parere sincera
Stay tuned, urmeaza articole noi.
duminică, 2 decembrie 2007
miercuri, 26 septembrie 2007
D.P.S.
Laughing, crying, tumbling, mumbling--gotta do more, gotta be more. Chaos screaming, chaos dreaming--gotta be more, gotta do more
-------------------Nuwanda----------------------
-------------------Nuwanda----------------------
joi, 20 septembrie 2007
Visuri narcotice
I-l mai tii minte pe tipu ala cu principii? Tipu ala care radea de probleme ca sa le faca mai mici? Eu sigur i-l mai stiu. Avea planuri. Planuri mari. Mereu facea cate un plan. Mereu ii statea mintea la cate o duma sau o "combinatie". Stii ce-ar fi combinatie? Nu! Nu stiu. Nimc nu mai e combinatie. Nimic nu mai e amuzant. Totu e de-o banalitate sfasietoare. Cine credea ca el, copilu-petarda o sa ajunga un om banal care isi cara ghiozdanul incarcat cu carti, griji si probleme prin curtea prafuita a scolii?Eu unul nu ma asteptam la asta. Probabil "combinatiile" si "dumele" l-au facut asa. Vorba aia, "Ce-i prea mult strica". Cred ca a plecat tipu ala vesel. Eu nu l-am mai vazut. De cateva zile i-l tot caut. L-am vazut in niste poze, inchis intre paginile unei carti. Amintiri vagi. Imaginea lui e din ce in ce mai neclara. Mi-e frica de inevitabil. O sa-l uit si mi-e frica de asta. Cand cineva moare se spune ca a ajuns intr-un loc mai bun. El nu a murit. A disparut. Rataceste pe straziile reci si gri; singur, speriat, cerand ajutor. Cine sa-l ajute? E prea departe de ce-i pe care iubea.L-am pierdut.
Baiatu de care va zic, avea si-un prieten. Un prieten bun care mereu i-l lasa sa viseze. Poate visa impreuna cu el? Nu stiu. Dar mereu ii dadea impresia ca o face. Baiatul isi iubea prietenul, ca pe un frate. Si pentru ca ii placea sa viseze , faceau tot felul de planuri. Defapt el facea. Prietenul i-l sustinea; nu stiu daca i-l si credea dar mereu i-l sustinea. Visau. Era frumos dar nesanatos. Visele se sfaramau in jurul lor cu fiecare gura de aer pe care o trageau. Realitatea are tendinta de-a avea un design necrotic. Nu numai ca te trezeste din vise, ci iti da si o palma pentru ca ai indrasnit sa te lasi purtat de asemenea ganduri. Tipii urmau sa se vada din ce in ce mai putini, si sa fie nedespartiti decat in amintiri. Unul din ei urma sa se simta din ce in ce mai bine. Celalalt avea sa se inece in agonie si chin de dragul vremurilor bune.
Baiatu de care va zic, avea si-un prieten. Un prieten bun care mereu i-l lasa sa viseze. Poate visa impreuna cu el? Nu stiu. Dar mereu ii dadea impresia ca o face. Baiatul isi iubea prietenul, ca pe un frate. Si pentru ca ii placea sa viseze , faceau tot felul de planuri. Defapt el facea. Prietenul i-l sustinea; nu stiu daca i-l si credea dar mereu i-l sustinea. Visau. Era frumos dar nesanatos. Visele se sfaramau in jurul lor cu fiecare gura de aer pe care o trageau. Realitatea are tendinta de-a avea un design necrotic. Nu numai ca te trezeste din vise, ci iti da si o palma pentru ca ai indrasnit sa te lasi purtat de asemenea ganduri. Tipii urmau sa se vada din ce in ce mai putini, si sa fie nedespartiti decat in amintiri. Unul din ei urma sa se simta din ce in ce mai bine. Celalalt avea sa se inece in agonie si chin de dragul vremurilor bune.
sâmbătă, 8 septembrie 2007
Mi-e dor...
Ceea ce trebuia sa fie cea mai frumoasa vara din viata mea de elev, s-a dovedit a fii o vara ca oricare alta, ba chiar poate mai slaba. Ideea ca s-a terminat scoala in care am invatat 8 ani de zile mi-se pare ciudata. Poate tu nu intelegi, dar pentru mine Scoala Generala cu clasele "I-VIII" NR. 150 a insemnat o a doua casa. Veneam sa ma joc in curtea ei inca dinainte de a invata acolo. In 150 am dobandit prieteni care si azi imi sunt alaturi, amintiri placute sau neplacute, prima bataie, prima dragoste, emotia primului chiul(stiu ca suna ciudat, dar vai ce speriati eram atunci), prima bauta. Tu ma cunosti, poate chiar bine, cunosti faptul ca eu eram printre primii care ar fi contribuit pentru niste dinamita plantata in scoala, cunosti faptul ca nu suportam profesorii, scoala, si tot ce reprezenta aceasta.Mai e si faptul ca adoptasem tocmai din aceasta cauza, principiul "De ce trebuie sa invat? Ma descurc si asa." Offf...cat am gresit! Cat de idiot am fost! Nu m-am descurcat asa, trebuia sa invat, trebuia sa intru in alt liceu. Astea-s problemele mele, promit ca nu te mai bat la cap cu ele, le rezolv eu cumva. Tot ce pot sa zic este ca daca as avea de ales, as lua-o de la inceput. N-as modifica mult...doar mici aspecte. Pacat ca lumea nu merge asa...
A venit toamna. Ce anotimp supra-apreciat! Da dom'le foarte frumoase nuantele de frunze si da splendida liniste. Eu, de felul meu, prefer copacii plni de frunze(da ma da toate verzi) si ciripitul pasarelelor. Singurele lucruri care imi plac toamna sunt mustul si castanele. Preferam inca trei luni de vara.Sau...doua. Mi-e dor de iarna. Mi-e dor de brazii acoperiti de straturi grele de nea, de craciun, de bataile cu zapada, aruncatul cu bulgari in masini(nu-ti fa griji Mada, nu ramai neacoperita). Luminile din oras, caldura din casa fata de frigul de afara. Mi-e dor de colinde si de veselia pe care o vezi in parcuri. Mi-e dor de ceaiul de la Carturesti dupa ce esti inghetat. Mi-e dor de vinul fiert, tuica fiarta si ciocolata calda. Mi-e dor de ea. Da. Si de ea mi-e dor. Destul de patetic dar asta e. Poate iesim si noi iarna asta?Trebuie sa iesim!
Totul se schimba cu varsta. Detest asta. Incet-incet nimic nu mai este spectaculos. Ultimele doua craciunuri au fost monotone. Sper sa nu fie la fel si anul asta. Sper ca totul sa revina treptat treptat la ce a fost candva. Atunci cand ma simteam bine mereu si totul parea distractiv. Mi-e dor de ce-a fost.
A venit toamna. Ce anotimp supra-apreciat! Da dom'le foarte frumoase nuantele de frunze si da splendida liniste. Eu, de felul meu, prefer copacii plni de frunze(da ma da toate verzi) si ciripitul pasarelelor. Singurele lucruri care imi plac toamna sunt mustul si castanele. Preferam inca trei luni de vara.Sau...doua. Mi-e dor de iarna. Mi-e dor de brazii acoperiti de straturi grele de nea, de craciun, de bataile cu zapada, aruncatul cu bulgari in masini(nu-ti fa griji Mada, nu ramai neacoperita). Luminile din oras, caldura din casa fata de frigul de afara. Mi-e dor de colinde si de veselia pe care o vezi in parcuri. Mi-e dor de ceaiul de la Carturesti dupa ce esti inghetat. Mi-e dor de vinul fiert, tuica fiarta si ciocolata calda. Mi-e dor de ea. Da. Si de ea mi-e dor. Destul de patetic dar asta e. Poate iesim si noi iarna asta?Trebuie sa iesim!
Totul se schimba cu varsta. Detest asta. Incet-incet nimic nu mai este spectaculos. Ultimele doua craciunuri au fost monotone. Sper sa nu fie la fel si anul asta. Sper ca totul sa revina treptat treptat la ce a fost candva. Atunci cand ma simteam bine mereu si totul parea distractiv. Mi-e dor de ce-a fost.
vineri, 7 septembrie 2007
Summer Jam 07 (ziua 2)
Ok revenim... ziua 1 s-a dus. Incepe a 2-a. E 8 dimineata. Ma trezesc imi dau cu apa pe fata, ma imbrac si-mi fac o cafea.O beau linistit. E 9. M-am miscat foarte incet; pentru mine e rapid dar oricum, nu viteza mea va intereseaza.Nu ca v-ar interesa articolu' asta, dar am chef sa scriu si am chef sa vi-l bag pe gat.Revenim. Trebuia sa fiu la politehnica la 10. Era obligatoriu sa nu intarzii(sau cel putin asa fusesem amenintat). Am ajuns la zece 9:45 si vazand ca nu a ajuns nimeni din cei cu care trebuia sa ma vad, am decis s-o iau singur la terenul de fotbal. Era ocupat de niste manelari care s-au certat cu kombat(organizatorul).In cele din urma au aparut si baietii. Echipa pe care am venit eu s-o sustin a pierdut din prima. Urma sa aflu mai tarziu ca au pierdut in fata campionilor. Berceni Boy(nicidecum boys. 6 erau berceni boi). Nu conta eu am ramas pana la ora 5 cand a plecat toata lumea. A fost ok, nu m-am plictisit. Am jucat basket, am facut misto de oameni si am vazut cateva meciuri destul de bune.
Am ajuns acasa si am stat vro 3 ore. La 8 :05 eram in fata clubului. Am urcat, amdat biletul, mi-a pus stampila, dar canta USM asa ca am decis ca linistea de afara este mai muzicala decat ei. Stateam pe trepte afara si asteptam sa se schimbe trupa. M-am intalnit cu Tony. Am asteptat putin si am urcat iar. Nimic diferit in acea seara fata de cea precedenta cu exceptia faptului ca am fost pana pe 13 septembrie pentru o sticla de apa si o cola. Era singurul non-stop din zona. Au cantat Katana, UsM, Ad Literam, Nimeni Altu, Cedry2k cu Dj Paul, Da Hood, K'n'Fusion, Dj Flip and Prozack Turner,La Familia si Defari. Hmmm.... chestii speciale..... Defari a rupt, am facut poza cu el iar Puya si-a dat jos pantaloni nu mai stiu exact de ce. Tot el si-a batut joc de o fata:
P:Imi spui tu mie ca daca ti-as da 5000 de euro, n-ai poza in playboy?
F: Nu.
P: De ce minti?
Tot fata accea pudica a urcat la indemnul lui Puya pe scena si a inceput sa-si miste...spatele....pe-acolo.
Am plecat pe la 4, obosit rau. Urmatoarele cateva zile s-a "continuat" summer jammul pe forumul hadesrecords unde lumea se tot lua de organizatori pe tot felul de motive care mai de care mai cretine.
miercuri, 5 septembrie 2007
Summer Jam 07 (ziua 1)
Summer Jam 07. Nu prea e summer tinand cont ca a fost pe 1-2 septembrie, dar hei...ce conteaza? Un festival de doua zile dedicat in totalitate Hip Hopului. Un "event"(trendy nu?) organizat de Hades Records, in mare parte Kombat.
Sa incepem cu inceputul. In prima zi, de la 8:30, urma sa aiba loc concursul de street ball cu care se deschide summerjamul. Nu am dormit acea noapte deoarece stiam ca o sa-l ratez. La 7 am plecat de acasa pentru a ajunge pe stadionul lia manoliu, acolo, la amfiteatrul Mihai Eminescu urma sa inceapa concertul (pe la ora 13). Credeam ca si street ballul era acolo;gresit. Era in politehnica, dar eu nu vazusem asta. Am stat pana la ora 13 in fata amifiteatrului(pe care l-am gasit foarte greu), cand a iesit un batran ce-mi spuse ca din cauza ploii concertul se amanase. Am dat cateva telefoane si am aflat ca se mutase in club Session fix langa nic. La mine in cartier.La ora 17. Am ratat basketul dar era ok. Gandul ca puteam sa intru si sa ies de la concert cand vroiam si sa ajung acasa in 5 minute ma relaxa.
La 5 eram acolo, destul de gol. Multa lume afara, putina inauntru. Club Session este clubul lui Bitza(un club in care a investit 400.000 de euro, unde apa costa 70 de mii si unde nu exista seara hip hop ). Am asistat la proba de sunet si chiar cand ma pregateam sa ies afara ma intalnesc cu un cunoscut. A avut loc si un battle(obosit) in care aforic a castigat pe nedrept nu doar odata ci de doua ori.In accea seara au cantat:Cast, Zombie THC, Kazi Ploae, U.S.M., Funktastics, Bitza, R.A.N. - S(primul concert in Bucuresti de peste 10 ani) din artistii romani. Din afara au venit Cesar Comanche (un tip de care nu auzisem, de o modestie iesita din comun si o prestatie live izbitoare) si Main-Eventul serii : R.A. THE RUGGED MAN. Concertul a fost incredibil. Am fost in primul rand de la scena cantand impreuna cu cei de sus, am facut pogo, am stat cu multi dintre artistii mei preferati la discutii si chiar am facut poze cu Rugged si Cesar Comanche. Punctul culminant al serii a fost din punctul meu de vedere atunci cand R.A. The Rugged Man(cunoscut peste tot in lume ca fiind sarit de pe fix) a coborat in public si a cerut putina dragoste. Show me some love.
Am ajuns acasa la 5 dimineata...trebuia sa dorm putin si sa ma trezesc in timp pentru a fii la 10 la Politehnica, unde se desfasura competitia de football din cadrul summerjamului.
Sa incepem cu inceputul. In prima zi, de la 8:30, urma sa aiba loc concursul de street ball cu care se deschide summerjamul. Nu am dormit acea noapte deoarece stiam ca o sa-l ratez. La 7 am plecat de acasa pentru a ajunge pe stadionul lia manoliu, acolo, la amfiteatrul Mihai Eminescu urma sa inceapa concertul (pe la ora 13). Credeam ca si street ballul era acolo;gresit. Era in politehnica, dar eu nu vazusem asta. Am stat pana la ora 13 in fata amifiteatrului(pe care l-am gasit foarte greu), cand a iesit un batran ce-mi spuse ca din cauza ploii concertul se amanase. Am dat cateva telefoane si am aflat ca se mutase in club Session fix langa nic. La mine in cartier.La ora 17. Am ratat basketul dar era ok. Gandul ca puteam sa intru si sa ies de la concert cand vroiam si sa ajung acasa in 5 minute ma relaxa.
La 5 eram acolo, destul de gol. Multa lume afara, putina inauntru. Club Session este clubul lui Bitza(un club in care a investit 400.000 de euro, unde apa costa 70 de mii si unde nu exista seara hip hop ). Am asistat la proba de sunet si chiar cand ma pregateam sa ies afara ma intalnesc cu un cunoscut. A avut loc si un battle(obosit) in care aforic a castigat pe nedrept nu doar odata ci de doua ori.In accea seara au cantat:Cast, Zombie THC, Kazi Ploae, U.S.M., Funktastics, Bitza, R.A.N. - S(primul concert in Bucuresti de peste 10 ani) din artistii romani. Din afara au venit Cesar Comanche (un tip de care nu auzisem, de o modestie iesita din comun si o prestatie live izbitoare) si Main-Eventul serii : R.A. THE RUGGED MAN. Concertul a fost incredibil. Am fost in primul rand de la scena cantand impreuna cu cei de sus, am facut pogo, am stat cu multi dintre artistii mei preferati la discutii si chiar am facut poze cu Rugged si Cesar Comanche. Punctul culminant al serii a fost din punctul meu de vedere atunci cand R.A. The Rugged Man(cunoscut peste tot in lume ca fiind sarit de pe fix) a coborat in public si a cerut putina dragoste. Show me some love.
Am ajuns acasa la 5 dimineata...trebuia sa dorm putin si sa ma trezesc in timp pentru a fii la 10 la Politehnica, unde se desfasura competitia de football din cadrul summerjamului.
[BFF]Best Friends Forever
Intotdeauna.Off... de cate ori n-am auzit cuvantul asta. Mi-a fost soptit la ureche de fete cand eram singuri, mi-a fost spus ferm si incurajator de prieteni cand era vro problema. Mereu ma pacaleam. Mereu ii creedam. Probail pentru ca vroiam sa cred asta. Vroiam sa stiu ca cineva va fi cu mine intotdeauna, ca nu voi fi niciodata singur. Un intelept mi-a spus candva ca nu conteaza cate lucruri ai daca nu ai cu cine sa le imparti. Dar am! Am cei mai buni prieteni cu care sa imi impart grijile, fericirile, momentele grele sau doar timpul. iti poti imagina ce inseamna sa traiesti singur o viata intreaga?Mi-se face pielea de gaina numai cand ma gandesc. Ce bine ca am prietenii mei loiali. Pentru totdeauna. Hmmm...dar totdeauna nu e chiar asa de mult. Nu in perceptia lor. Pentru ei intotdeauna inseamna pana cand apare altcineva. Si "altcineva" apare fooooaarte usor la varsta asta. Fie ca e fata draguta care i-a zambit in curtea liceului sau baiatul nonconformist care i-l intriga doar si prin prezenta.
"Ce draguta e! si mi-a zambit. S-o intreb oare daca vine la un shake cu mine? Ce par frumos are, si ochii...ochii ei albastrii, atat de nevinovati. Daca ma refuza?NU! Nu pot sa o intreb.Dar trebuie." Asta ii trece in minte prietenului meu..sau ceva asemanator. Prin atatea ganduri normal ca nu mai are timp si de altceva.Altcineva.De mine.Incet, incet se apropie de fata. Nu aud ce spun. Cred ca a intrebat-o. Zambesc. Asta e momentul in care intotdeauna se transforma in "cand nu ies cu ea". Dar si ea are prieteni. Prieteni cu care sta. Si deci, si prietenul meu sta cu ei. Sunt ok tipii dar nu sunt iesiti din comun. Atunci de ce a ajuns sa stea cu ei mai mult decat cu mine? Din cauza ei! Nu conteaza, o sa isi dea seama ca a gresit si o sa reinceapa sa stea cu mine. Trebuie doar sa astept si sa mai insist.
Trec doua luni. I-l mai sun odata. "Iesi?" i-l intreb. Imi raspunde ca nu poate. Are test a doua zi. Azi e duminica si sta sa invete. Dezamagit, decid sa ies totusi pe afara. In parc. Ma plimb si ii vad. El si ea, tindandu-se de mana. Fericiti. Si noi eram candva fericiti. Nu ne tineam de mana normal. Dar radeam mereu. Si ne jucam. Ne jucam cele mai copilaresti jocuri. Eram mici pe atunci. Nici clasa I. Parca nici o secunda nu a trecut de atunci. De vremurile in care cartierul era orasul nostru. Casa mea. Casa lui. Parcul.Universul nostru. Acum sta cu ea, sunt sigur ca a uitat de mine, de jocurile copilariei de promisiunile noastre. Nu vom fi niciodata prieteni. Vom fii frati. Halal frati. A ajuns sa se ascunda de mine. Plec acasa.
Sunt la liceu acum. I-l urasc. Imi regret trecutul. Ma blestem pentru deciziile luate. Eram doar un copil. Nu stiam ca asa va fi. Inca sunt un copil. Macar am un prieten bun care sa nu rada de mine, si sa ma ia in serios cand spun ca voi schimba totul. Dar si el dispare in umbra. I-l vad atat de rar. Suntem in licee diferite. Acum umbla cu alti prieteni. Din acelasi liceu.Probabil ca e spre binele lui. Sau poate nu. Poate sa invete din greselile mele si eu din ale lui. I-l sun. Imi cer scuze si i-l rog sa imi acorde suficienta incredere. Suficient cat sa pot reinvia prietenia noastra. Nu m-a uitat! E fericit ca l-am sunat. Zice sa ne intalnim. Sunt fericit. De mult nu mai fusesem asa fericit. Ne intalnim in oras. Radem, ne simtim bine, ne aducem aminte de problemele prin care am trecut. Acum par neinsemnante. Atunci ne era frica. S-a tinut de cuvant. Cei mai buni prieteni intotdeauna. Suna telefonul. Raspunde. Vorbeste jumatate de ora dupa care inchide. Nu stiu cine era, nici nu ma intereseaza. Baga telefonul in buzunar. Dupa 5 minute i-l scoate si scrie un mesaj. Treaba se repeta cam toata ziua, Si a 2-a zi. Si a 3-a zi. Erau fosta prietena si noul sau amic. Iar sunt singur. Nu-mi place. Detest sentimentul asta. Inca un frate pierdut. Eu nu am fost niciodata in situatia lor. Nu mi-am abandonat prietenii pentru fata care imi zambea ostentativ. Este un chin sau o binecuvantare? Nu stiu. Oare sa-i fac pe altii sa sufere sau sa sufar eu? Deja nu mai imi pasa de mine... daca am facut ceva sa imi alung prietenii inseamna ca merit durerea.
Singura promisiune pe care eram dispus sa o tin indiferent de ce. Best friends forever. Inca o respect. Dar sunt singur si numai conteaza.
"Ce draguta e! si mi-a zambit. S-o intreb oare daca vine la un shake cu mine? Ce par frumos are, si ochii...ochii ei albastrii, atat de nevinovati. Daca ma refuza?NU! Nu pot sa o intreb.Dar trebuie." Asta ii trece in minte prietenului meu..sau ceva asemanator. Prin atatea ganduri normal ca nu mai are timp si de altceva.Altcineva.De mine.Incet, incet se apropie de fata. Nu aud ce spun. Cred ca a intrebat-o. Zambesc. Asta e momentul in care intotdeauna se transforma in "cand nu ies cu ea". Dar si ea are prieteni. Prieteni cu care sta. Si deci, si prietenul meu sta cu ei. Sunt ok tipii dar nu sunt iesiti din comun. Atunci de ce a ajuns sa stea cu ei mai mult decat cu mine? Din cauza ei! Nu conteaza, o sa isi dea seama ca a gresit si o sa reinceapa sa stea cu mine. Trebuie doar sa astept si sa mai insist.
Trec doua luni. I-l mai sun odata. "Iesi?" i-l intreb. Imi raspunde ca nu poate. Are test a doua zi. Azi e duminica si sta sa invete. Dezamagit, decid sa ies totusi pe afara. In parc. Ma plimb si ii vad. El si ea, tindandu-se de mana. Fericiti. Si noi eram candva fericiti. Nu ne tineam de mana normal. Dar radeam mereu. Si ne jucam. Ne jucam cele mai copilaresti jocuri. Eram mici pe atunci. Nici clasa I. Parca nici o secunda nu a trecut de atunci. De vremurile in care cartierul era orasul nostru. Casa mea. Casa lui. Parcul.Universul nostru. Acum sta cu ea, sunt sigur ca a uitat de mine, de jocurile copilariei de promisiunile noastre. Nu vom fi niciodata prieteni. Vom fii frati. Halal frati. A ajuns sa se ascunda de mine. Plec acasa.
Sunt la liceu acum. I-l urasc. Imi regret trecutul. Ma blestem pentru deciziile luate. Eram doar un copil. Nu stiam ca asa va fi. Inca sunt un copil. Macar am un prieten bun care sa nu rada de mine, si sa ma ia in serios cand spun ca voi schimba totul. Dar si el dispare in umbra. I-l vad atat de rar. Suntem in licee diferite. Acum umbla cu alti prieteni. Din acelasi liceu.Probabil ca e spre binele lui. Sau poate nu. Poate sa invete din greselile mele si eu din ale lui. I-l sun. Imi cer scuze si i-l rog sa imi acorde suficienta incredere. Suficient cat sa pot reinvia prietenia noastra. Nu m-a uitat! E fericit ca l-am sunat. Zice sa ne intalnim. Sunt fericit. De mult nu mai fusesem asa fericit. Ne intalnim in oras. Radem, ne simtim bine, ne aducem aminte de problemele prin care am trecut. Acum par neinsemnante. Atunci ne era frica. S-a tinut de cuvant. Cei mai buni prieteni intotdeauna. Suna telefonul. Raspunde. Vorbeste jumatate de ora dupa care inchide. Nu stiu cine era, nici nu ma intereseaza. Baga telefonul in buzunar. Dupa 5 minute i-l scoate si scrie un mesaj. Treaba se repeta cam toata ziua, Si a 2-a zi. Si a 3-a zi. Erau fosta prietena si noul sau amic. Iar sunt singur. Nu-mi place. Detest sentimentul asta. Inca un frate pierdut. Eu nu am fost niciodata in situatia lor. Nu mi-am abandonat prietenii pentru fata care imi zambea ostentativ. Este un chin sau o binecuvantare? Nu stiu. Oare sa-i fac pe altii sa sufere sau sa sufar eu? Deja nu mai imi pasa de mine... daca am facut ceva sa imi alung prietenii inseamna ca merit durerea.
Singura promisiune pe care eram dispus sa o tin indiferent de ce. Best friends forever. Inca o respect. Dar sunt singur si numai conteaza.
miercuri, 22 august 2007
vineri, 17 august 2007
A futile lamment
Inca o noapte nedormita;dar nu una ca oricare alta. O noapte petrecuta in avion si autocar, o noapte calduroasa de iulie pe care se ingramadeau stelele dar mai presus de toate, ultima noapte nedormita cu scopul de a termina ultimul volum din seria de carti care mi-a rapit nenumarate clipe. Carti care m-au facut sa rad, m-au facut sa plang sau au actionat precum un drog, reusind sa ma faca sa uit de problemele care ma asteptau. Cat eram inchis in camera mea, cu cartea in mana, totul parea inutil; vremea, timpul, temperatura... toate pareau puse pentru a ma opri din citit dar nici nu le luam in seama.
Poate ca unii ma vor considera un fraier ca citesc aceasta carte(altii doar pentru ca citesc).Daca m-ar interesa parerile voastre vi-le-as cere.Cativa ar spune ca am pierdut timpul de pomana cand as fi putut face altceva precum un raid la dumnezeu-stie ce boss din wow sau as fi putut sta pe "mess" sa compun un mass cat mai unicat mergand in accelasi timp pe aceleasi stereotipuri rasuflate; alta activitate nocturna intalnita la romanii care se simt singuri este vestitul joc de maini. Mai putin important. Ce este cu adevarat important este ca in acea noapte, la premiere, am fost impreuna cu doi prieteni in prima linie, punandu-ne viata in pericol(cineva mi-a pus piedica de invidie) doar pentru a putea incepe cartea cu cateva ore mai devreme decat altii.Am fost trei...un soldat cazut la datorie nu ne-a mai putut insoti in batalia ce urma; el fusese rapus de tirania coalitiei Musca-Diaconescu(Vestitul MD).Aveam 607 de pagini de doborat. La inceput am fost relaxat, crezand ca volumul va fi suficient de gros pentru a ma tine macar o saptamana....nici gand. Cartea pe care o asteptam de atat de mult timp m-a tinut putin sub doua zile si nopti. Cand am terminat-o, am ramas blocat, atat din cauza celor aflate cat si din cauza faptului ca nu realizasem exact cum , in mai putin de trei zile, am reusit sa inchei un intreg capitol din viata mea. Melodramatic nu? sau ca sa fiu "in trend", EMO. Poate.Nu contest nimic.Si totusi.... ma simteam dezamagit, ma simteam de parca un bun prieten m-ar fi tradat. Toata ziua am orbitat in jurul gandurilor mele, erau grele, plumburii, nimic nu se lega cum trebuia, totul parea diferit.Dumbledore era defapt bunicul lui Harry iar Snape unchiul sau.....cine ar fi ghicit? Oricum, la cateva zile mi-am sunat camaradul cazut la datorie, caruia impreuna cu alt ostas reusisem sa ii strecuram marfa in inchisoare pentru a face schimb de idei. Dupa ce am inchis telefonul am cazut inca o data pe ganduri(sunt ok, nu s-a rupt nimic). Nici acum, la cateva zile bune, nu am realizat exact ce si cum.....a fost o lovitura fulgeratoare din partea lui JK Rowling.....ca-n bancul cu superman si femeia fantastica. Eu inca astept titlul de pe prima pagina a gazetelor, "Rowling a anuntat aparitia celui de-al optulea volum Harry Potter", totodata astept si disparitia fetelor de la pagina 5, dar atunci s-ar infiinta facultati pentru debili mentali si stiti cum e....renumeratie mica, Cuane Fanica.
Am trecut de la nopti la carti la sentimente si chiar la politica... totul e talmes-balmes in capul meu, iar daca ai rezistat sa citesti pana aici sunt ceva sanse ca peste zece ani sa stai pe scaunul de langa mine la spitalul noua. Indiferent de coerenta textului meu sau de modul in care sunt privit, trebuie trasa o concluzie: ar trebui sa lasam cu totii "activitatiile mondene" si sa mai punem mana pe o carte buna, cine stie poate chiar sa o deschidem, si mergand pe principiul ca avem o singura viata, poate chiar sa o si citim. In final tot prost mori dar macar sa nu fie din cauza ca ai dat intr-o groapa.
Cu tristete spun asta dar.....RIP Harry Potter....the boy who lived is now dead.
Poate ca unii ma vor considera un fraier ca citesc aceasta carte(altii doar pentru ca citesc).Daca m-ar interesa parerile voastre vi-le-as cere.Cativa ar spune ca am pierdut timpul de pomana cand as fi putut face altceva precum un raid la dumnezeu-stie ce boss din wow sau as fi putut sta pe "mess" sa compun un mass cat mai unicat mergand in accelasi timp pe aceleasi stereotipuri rasuflate; alta activitate nocturna intalnita la romanii care se simt singuri este vestitul joc de maini. Mai putin important. Ce este cu adevarat important este ca in acea noapte, la premiere, am fost impreuna cu doi prieteni in prima linie, punandu-ne viata in pericol(cineva mi-a pus piedica de invidie) doar pentru a putea incepe cartea cu cateva ore mai devreme decat altii.Am fost trei...un soldat cazut la datorie nu ne-a mai putut insoti in batalia ce urma; el fusese rapus de tirania coalitiei Musca-Diaconescu(Vestitul MD).Aveam 607 de pagini de doborat. La inceput am fost relaxat, crezand ca volumul va fi suficient de gros pentru a ma tine macar o saptamana....nici gand. Cartea pe care o asteptam de atat de mult timp m-a tinut putin sub doua zile si nopti. Cand am terminat-o, am ramas blocat, atat din cauza celor aflate cat si din cauza faptului ca nu realizasem exact cum , in mai putin de trei zile, am reusit sa inchei un intreg capitol din viata mea. Melodramatic nu? sau ca sa fiu "in trend", EMO. Poate.Nu contest nimic.Si totusi.... ma simteam dezamagit, ma simteam de parca un bun prieten m-ar fi tradat. Toata ziua am orbitat in jurul gandurilor mele, erau grele, plumburii, nimic nu se lega cum trebuia, totul parea diferit.Dumbledore era defapt bunicul lui Harry iar Snape unchiul sau.....cine ar fi ghicit? Oricum, la cateva zile mi-am sunat camaradul cazut la datorie, caruia impreuna cu alt ostas reusisem sa ii strecuram marfa in inchisoare pentru a face schimb de idei. Dupa ce am inchis telefonul am cazut inca o data pe ganduri(sunt ok, nu s-a rupt nimic). Nici acum, la cateva zile bune, nu am realizat exact ce si cum.....a fost o lovitura fulgeratoare din partea lui JK Rowling.....ca-n bancul cu superman si femeia fantastica. Eu inca astept titlul de pe prima pagina a gazetelor, "Rowling a anuntat aparitia celui de-al optulea volum Harry Potter", totodata astept si disparitia fetelor de la pagina 5, dar atunci s-ar infiinta facultati pentru debili mentali si stiti cum e....renumeratie mica, Cuane Fanica.
Am trecut de la nopti la carti la sentimente si chiar la politica... totul e talmes-balmes in capul meu, iar daca ai rezistat sa citesti pana aici sunt ceva sanse ca peste zece ani sa stai pe scaunul de langa mine la spitalul noua. Indiferent de coerenta textului meu sau de modul in care sunt privit, trebuie trasa o concluzie: ar trebui sa lasam cu totii "activitatiile mondene" si sa mai punem mana pe o carte buna, cine stie poate chiar sa o deschidem, si mergand pe principiul ca avem o singura viata, poate chiar sa o si citim. In final tot prost mori dar macar sa nu fie din cauza ca ai dat intr-o groapa.
Cu tristete spun asta dar.....RIP Harry Potter....the boy who lived is now dead.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)